Activitati

Aflat în sud-vestul României, judeţul Caraş-Severin are o suprafaţă ce reprezintă 3,6 la sută din suprafaţa totală a ţării. Este al treilea ca mărime din România. Pe teritoriul judetului se gasesc parcurile nationale: Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușni, Domogled-Valea Cernei, Porțile de Fier.

Cascada Bigăr a fost desemnată de specialişti cea mai frumoasă din lume. Peisajele sunt unice şi extrem de ofertante, astfel că vă puteţi “rătăci” la modul frumos, fără să regretaţi vreo clipă că aţi luat această decizie.

Sălbăticia Cheilor Nerei se întinde pe circa 22 km din care aproximativ 20 km de chei propriu-zise, Nera, străbate un defileu, cu aspect de chei, îngust, spectaculos şi absolut sălbatic, formând cele mai lungi chei din România. Legendele care animă locurile lasă amintiri extrem de frumoase în sufletul trecătorilor. Lacul Ochiul Beiului, de exemplu, amplasat în aceeaşi zonă, spune povestea unei tinere fete, care şi-a aşteptat în zadar iubitul să se reîntoarcă de pe front. A plâns până când s-a format un lac, de un albastru intens şi pur. Cascadele presară în totalitate cheile, transformând peisajul într-unul unic în România.

Morile de la Rudăria, complex mulinologic unic în Europa, pot fi vizitate într-o oră şi 15 minute, fiind amplasate la o distanţă de 82 de kilometri faţă de Reşiţa.

Zona Văliug-Semenic, foarte aproape de Reşiţa, vă întâmpină extrem de prietenos atât vara cat si iarna cu opţiuni de petrecere într-un mod agreabil a vacanţelor, cât şi cu festivaluri de renume mondial, cum ar fi Festivalul de Jazz de la Gărâna, care adună anual mii de turişti din toate colţurile lumii.

Întreaga zonă este “ascunsă” şi protejată de Cheile Caraşului, care sunt situate in Munţii Aninei, si fac parte din rezervaţia naturală în cadrul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului, acest parc având o suprafaţă totală de circa 36.214 ha. Cuprinde foarte multe rezervaţii naturale precum: Cheile Caraşului, Peşterile Comarnic şi Popovăţ, Lacurile Buhui, Marghitaş, Gozna, Trei Ape, Izvoarele Nerei şi ale Caraşului, dar exemplele pot continua. Distanţa pe care se întind cheile este de aproximativ 18-19 km. Numeroasele peşteri fac zona specială

Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa este cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa, o colecţie inedită ce ilustrează progresul de aproape un secol al mersului pe sine şi cuprinde locomotive reprezentative pentru evoluţia acestei industrii.

Teatrul “Mihai Eminescu”, primul construit în România se află în Oraviţa, la aproximativ 60 de kilometri de Reşiţa. Distanţa poate fi parcursă în aproximativ o oră, iar când veţi ajunge la destinaţie veţi constata că obiectivul este o adevărată bijuterie de patrimoniu, unică în România. În acelaşi oraş, mai găsiţi şi prima farmacie construită în ţară.